search

Rectificarea declaratiei 390. Studiu de caz

Analizam in continuare un studiu de caz referitor la rectificarea declaratiei 390. Factura primita de la un furnizor UE, inregistrata in contabilitate si raportata in declaratia 390. De retinut ca exista si decont de TVA in luna urmatoare datei de emitere (data factura), avand justificare pentru intarziere stampila postei, email pentru raportare corecta.

Expertul nostru in domeniu ne va lamuri daca trebuie intocmita rectificativa la declaratia 390 pentru luna emiterii si ce implicatii fiscale presupune nedepunerea declaratiei rectificative.

Rectificarea declaratiei 390: raspunsul specialistului



 Daca aveti posibilitatea sa rectificati declaratia 390 din luna emiterii (daca ati depus o declaratie initiala pentru acea luna), este preferabil sa rectificati declaratiile.

Practic, organele de control pot sa nu pedepseasca declararea in alta luna, luand in considerare ca totusi operatiunea a fost declarata pana la urma.

Teoretic, daca ar vrea sa pedepseasca acest lucru, pot invoca art. 337 din Codul de procedura fiscala, care prevede:

“ART. 337 Contraventii in cazul declaratiilor recapitulative

(1) Constituie contraventii urmatoarele fapte:

a) nedepunerea la termenele prevazute de lege a declaratiilor recapitulative reglementate de normele din Codul fiscal privind taxa pe valoarea adaugata;

b) depunerea de declaratii recapitulative incorecte ori incomplete.

(2) Contraventiile prevazute la alin. (1) se sanctioneaza astfel:

a) cu amenda de la 1.000 lei la 5.000 lei in cazul savarsirii faptei prevazute la lit. a);

b) cu amenda de la 500 lei la 1.500 lei in cazul savarsirii faptei prevazute la lit. b).

(3) Nu se sanctioneaza contraventional:

a) persoanele care corecteaza declaratia recapitulativa pana la termenul legal de depunere a urmatoarei declaratii recapitulative, daca fapta prevazuta la alin. (1) lit. b) nu a fost constatata de organul fiscal anterior corectarii;

b) persoanele care, ulterior termenului legal de depunere, corecteaza declaratiile ca urmare a unui fapt neimputabil persoanei impozabile.”




Raspuns oferit pe portalcontabilitate.ro de Anca Ivanov - Expert contabil.

Noutati contabile 1711663200
Atentie, contabili!

Contabilitatea se schimba!
Completeaza adresa de email la care
vrei sa primesti Raportul Gratuit

E-Factura. E-Transport: Sanctiuni. Amenzi. Solutii practice